Pițurcă spune că Georgia are un stil de joc care aduce cu cel al naționalei plavilor. „Nu e un moment bun pentru acest amical. Avem prea mulți accidentați”, a spus ieri Victor Pițurcă, la reunirea lotului pentru meciul cu Georgia.
Domnule Pițurcă, este Georgia cel mai potrivit adversar? Gruzinii formează o echipă puternică și cred că se aseamănă ca stil de joc cu Serbia, sigur, păstrând proporțiile. Mi-aș fi dorit să întâlnim Italia sau Germania, dar și Georgia are un tehnician valoros și ne poate pune probleme. Eu sper să fie un test util, chiar dacă nu e cea mai bună conjunctură. S-au accidentat mulți jucători și înainte de reunire am mai primit două lovituri: Codrea și Gabi Mureșan. Totuși, trebuie să fim pregătiți pentru astfel de situații.
Contează rezultatul? Pentru mine este important și rezultatul, dar și jocul. În plus, am adus jucători din generația nouă pentru a se integra în atmosfera naționalei. Sper ca ei să confirme și în teren. E un pas logic să vină tineri din spate.
E un proces de întinerire a echipei? Nu e vorba despre așa ceva. Pur și simplu este un moment prielnic să testăm și alți fotbaliști. Acum am luat câțiva debutanți, voi mai lua și în turneul din Oman, dacă acesta se va realiza. S-ar putea să vedem chiar un jucător din Liga a II-a la lot, pe Varga de la Sportul. Ca și pe ceilalți, îl țin sub observație și pe Alex Pițurcă și doar evoluțiile lui îl pot aduce la națională.
Cu Daniel Niculae ați mai vorbit? Deocamdată, nu. Probabil voi purta o discuție lămuritoare cu el. El nu a declarat că nu mai vine la echipă, ci a zis că vrea să se concentreze pe ce face la club. Nu mi-a răspuns la mesaj și pot spune că atitudinea lui este de neînțeles. Nu e singurul jucător care pățește ce a pățit el cu acea telegramă de convocare. Pe de altă parte, dacă cineva vrea să renunțe la echipa națională, să trimită în scris. Eu nu oblig pe nimeni.
De la liderul campionatului, Unirea, n-ați luat niciun jucător… Nu înțeleg care este problema… Dacă e pe primul loc înseamnă ca automat să aibă oameni la națională?! Vor avea șansele lor pe viitor. Galamaz a fost cu Franța și pe viitor vom mai vedea și alții. Care este cauza pentru care stranierii nu se impun la cluburile lor? Când pleci într-un campionat puternic este un risc asumat. Cel mai recent exemplu este Dică, un jucător extraordinar, care este doar rezervă la Catania. Totuși, el este prea valoros ca să nu intre în vederile mele și îl sfătuiesc să se ducă oriunde, numai să joace.
Tamaș și Goian nu s-au antrenat Dorin Goian și Gabriel Tamaș nu au participat, aseară, la antrenamentul naționalei, cei doi efectuând doar o ședință de recuperare.
Ogăraru și Panin, puși pe șotii George Ogăraru și Cristian Panin au fost foarte bine dispuși pe perioada conferinței de presă. Astfel, după ce Panin a afirmat că polivalența sa a fost decisivă în decizia lui Pițurcă de a-l selecționa, Ogăraru l-a tachinat pe „ceferist“. „Cristi, nu-i așa că te simți mai bine pe stânga?!”, l-a întrebat „Ogă” pe Panin, acesta replicând: „Ba da, George, pentru tine, joc pe stânga!”
"Pentru mine, naționala e un vis împlinit. Mi-am dorit mult să ajung aici." – Cristian Panin, fundaș România
"Am în vedere foarte mulți jucători, printre care și Mazilu, Ghioane și, de asemenea, îl aștept din nou pe Dani Coman la lot." – Victor Pițurcă, selecționer
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER